GABRIEL
BEBEȘELEA /
dirijor

OPUS:2
PIANO EDITION

DUALITY

12-15
SEPTEMBRIE
2019
PIATRA NEAMȚ
ROMÂNIA

• Cinema Mon Amour ( Dacia )
• Cetatea Neamț
• Rubik Hub (Ștrand - Piatra Neamț)

GABRIEL BEBEȘELEA

La vârsta de 31 de ani, Gabriel Bebeșelea este recunoscut ca fiind “unul dintre cei mai talentați dirijori care s-au născut în ultimele decenii în România” (Jurnalul Festivalului George Enescu, 7 septembrie 2011). Este câștigător al premiului întâi la competițiile”Lovro von Matacic” (Zagreb 2015) și “Jeunesses Musicales” (București 2011). Gabriel a fost semifinalist al concursului de dirijat “Donatella Flick” al Orchestrei Simfonice din Londra în 2014 și semifinalist al concursului Gustav Mahler al Filarmonicii Bamberg în 2016. Tot în 2014 a obținut premiul “Cel mai bun dirijor” la Premiile Operelor Naționale din România.

Dirijor de operă remarcabil, Bebeșelea a fost numit dirijor principal al Operei Naționale Române din Iași în 2011, devenind astfel cel mai tânăr dirijor principal din România. În 2015 a fost numit dirijor principal al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Evenimente notabile recente care i-au consolidat buna reputație în calitate de dirijor de operă includ dirijarea noilor producții “Soția Țarului” de Rimsky-Korsakov la Opera Perm și “Via viagio a Reims” de Rossini la Festivalul de Operă Rossini din Pesaro. Reprezentațiile au fost extrem de apreciate atât de public, cât și de critici. Cu Împreună cu orchestra filarmonică de stat “Transilvania” din Cluj-Napoca, Gabriel Bebeșelea va prezenta în întregime opera “Der Ring des Nibelungen” de Richard Wagner sub forma unor spectacole puse în scenă parțial pe parcursul a patru sezoane. Spectacolele “Das Rheingold” și “Die Walküre” din această serie au fost deja montate, Gabriel Bebeșelea semnând, de asemenea, direcția regizorală și conceptul de lumini.

Gabriel este absolvent “summa cum laude” al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca cu o diplomă de licență în dirijare orchestrală obținută în 2010 sub îndrumarea lui Petre Sbarcea. Doi ani mai târziu, a absolvit programul de masterat al Universității Naționale de Muzică București, urmând cursurile de dirijat orchestre sub îndrumarea lui Horia Andreescu.

În 2018, Gabriel Bebeșelea a obținut doctoratul cu “summa cum laude” la Universitatea Națională de Muzică București pentru teza “Cercetarea manuscriselor compoziționale, premisa și miza interpretării dirijării” sub îndrumarea profesorului Dan Dediu.

© Copyright - Neamt Music Festival 2019