OPUS:1

CONCERTUL  “CRESCENDO”

8 Septembrie
2018

Biserica Romano Catolică / Bulevardul Mihai Eminescu 11

Concertul  “Crescendo”

După piano solo-ul primei seri și în așteptarea unui spectacol de închidere de proporții orchestrale, CRESCENDO-ul intermediar din cea de a doua seară caută să apropie concertul intim de cel simfonic. Mai mult, pe măsură ce ansamblul crește în număr, se marchează calea de la copilărie la maturitate, începând cu miniaturile desăvârșite din Kinderszenen-ul lui Robert Schumann, reflecțiile sale asupra copilăriei, până la serenitatea lui Cesar Franck.

Lucrările de cameră ale unor mâini tinere, acelea ale „simplilor adolescenți” Johannes Brahms și Sergei Rachmaninoff, ne conduc către una dintre părțile importante ale festivalului de anul acesta, premiera compozitorului rezident Pierre Audiger, Cvartetul pentru pian, violoncel, percuție și electronice.

Crescendo-ul culminează cu o lucrare târzie, Cvintetul pentru pian, matur și copleșitor, al lui Cesar Franck.

         Romanticul autentic

În martie 1838, Robert Schumann scria: „Îmi spuneai odată că deseori semănam cu un copil… Deodată am fost atins de inspirație și am scris în jur de 30 mici lucrări neobișnuite… Am ales câteva și le-am intitulat Kinderszenen (Scene din Copilarie) . Le vei aprecia, deși vei avea nevoie să uiți că ești o virtuoasă când le vei interpreta”. Virtuoasa în discuție, cea mai faimoasă din epoca sa, era, bineînțeles, viitoarea sa soție, Clara Wieck.

Compozițiile pentru pian ale lui Schumann, scrise în prima perioadă a creației sale, reflectă cele mai autentice trăsături ale romantismului, avântul năvalnic de o neasemuită poezie, lirismul excesiv îmbinat cu impetuozitatea, frenezia și fantezia expresiei. Chiar dacă, de la Variațiunile Abegg, op. 1 și până la Nachtstucke, op. 23, toată această stare de spirit tinde să fie împovărată de traumele vieții, melodica inspirată, prospețimea coloritului, armoniile calde și diversitatea ritmică fac din minunatele Scene de copii, op. 15, adevărate și profunde reflecții pianistice.

La fel ca în vasta sa colecție de piese, abilitatea lui Schumann de a produce adevărate bijuterii din cele mai simple ingrediente este foarte evidentă în Scenele din Copilărie, întruchiparea cea mai pură a măiestriei schumanniene. Cele 5 note din deschidere apar și reapar în diferite deghizări pe tot parcursul lucrării.

Deși compozitorul a susținut că titlurile au fost adăugate doar mai târziu, ele au devenit inseparabile de muzică, care are firul narativ al unui ciclu de melodii fără versuri.

A șaptea dintre cele 13 piese, Traeumerei (Visare) este de departe cea mai cunoscută din set și reprezintă una dintre cele mai iubite melodii pentru pian.

         Afinități (s)elective

Tânărul Brahms a avut mai multe încercări de a se prezenta pe sine și muzica sa familiei lui Schumann înainte de a apărea în cele din urmă, în octombrie 1853, la ușa casei acestuia din Dusseldorf cu un pachet compus din primele sale piese pentru pian. Invitat să cânte, impactul talentului său extraordinar a fost imediat și profund, atât asupra lui Robert, cât și a Clarei. Oaspetele lor regulat, Brahms a devenit în curând un prieten apropiat al cuplului și al copiilor acestuia.

Un prim rezultat al noii legături a fost o colaborare concepută drept un cadou pentru prietenul lor mutual, marele violonist Joseph Joachim. Brahms, Schumann și elevul său Albert Dietrich vor compune împreună o sonată pentru vioară și pian. Joachim, la prima sa reprezentație, va ghici cine și ce parte a scris, o misiune pe care a îndeplinit-o fără cea mai mică dificultate.

Contribuția lui Brahms, Sonatensatz, a fost un Scherzo în Do minor plin de pasiune.

         La școala marilor maeștri

Unul dintre uriașii pianiști ai secolului XX, Sergei Rachmaninoff a câștigat renume internațional întâi în calitate de compozitor și dirijor înainte ca, aproape de vârsta a doua, să ajungă pe scena de concerte.

După ce a studiat la St. Petersburg, a absolvit Conservatorul din Moscova la vârsta de 19 ani ca deținător al mult râvnitei Mari Medalii de Aur.

Trio-ul Elegiac datează din acea perioadă și demonstrează o inventivitate excepțională în ceea ce privește structura, textura și imaginația armonică. Melodia de deschidere este clar un tribut pentru Ceaikovski, prima temă a cunoscutului concert de pian al marelui maestru apărând într-o formă diferită. Deja compoziția evidențiază o voce unică, ce creează noi căi de expresie, onorând totodată rădăcinile și tradițiile trecutului.

         Tributul tehnologiei

Pianist, compozitor și actor, Pierre Audiger a studiat pianul și a absolvit cu onoruri la “Royal Conservatoire of Scotland” din Glasgow. Muzica lui este apreciată și descrisă ca fiind o muzică inflamabilă și plină de vitalitate, cu  o personalitate și un caracter aparte.

În 2015, Pierre a câștigat  permiul “Walter and Dinah Wolfe Memorial”  cu piesa “Not A Clown”  interpretată în premieră de violonistul Ilya Gringolts. Tot în 2015 a avut premiera “Paraphrase on Mozart’s 23rd Piano Concert” , o  piesă scrisă pentru pian și vioară, după o provocare lansată compozitorului de către pianistul Daniel Ciobanu.

Pierre Audiger a fost onorat să ia parte la prima ediție “Neamț Piano Festival”, în septembrie 2017, când a fost compozitorul evenimentului, având trei lucrări interpretate în premieră.

La ediția de anul acesta Pierre Audiger va propune, tot în premieră, ineditul Cvartet pentru pian, violoncel, percuție și sunete electronice.

         Geniul improvizației

Cum Scherzo-ul lui Brahms a luat naștere la inițiativa lui Schumann, iar personalitatea lui Ceaikovski a fost imboldul pentru apariția Trio-ului lui Rachmaninoff, compozitorul și organistul Saint-Saens a fost cel care a jucat un rol în creația lucrării din finalul Crescendo-ului, triumfalul Cvintet pentru pian, două viori, violă și violoncel în fa minor al maestrului belgian Cesar Franck, terminat în anul 1879, fiind prima producție de muzică de cameră de după triourile din 1841.

Pentru prima audiție, pe care mai tânărul Frenchman a fost de acord să o susțină, a fost pregătită o partitură scrisă de mână cu inscripția „Pentru prietenul meu Camille Saint-Saens”.

Fie că de vină a fost îndrăzneala tonală a lucrării ori, așa cum au susținut unii „o lipsă de subtilitate în ceea ce privește partea de pian”, se spune că Saint-Saens și-a demonstrat disprețul pentru piesă prin abandonarea copiei sale personalizate pe pian când reprezentația a luat sfârșit.

Acum recunoscută printre cele mai importante, fiind printre cele mai des interpretate compoziții pentru pian și viori, acest opus dominant este plin de dorință și de pasiune răscolitoare. El reprezintă un Cesar Franck la 57 ani, la apogeul puterii sale creative.